Cand visul ucide
L-am cunoscut in urma cu 6 ani, la o nunta in Focsani. Un tip serios si foarte ambitios, despre care varul lui primar, fostul meu coleg de camera in studentie, imi povestise de multa vreme.
Facuse liceul militar si devenise pilot de aviatie. Iubea la nebunie zborul, era visul lui din copilarie, traia la maxima intensitate si pretuia fiecare clipa petrecuta printre nori.
“Odată ce ai zburat, vei păşi pe pământ cu ochii aţintiţi spre cer” - spunea Leonardo da Vinci, unul dintre primii oameni care au visat sa zboare, depasindu-si conditia. De fapt, probabil ca depasirea conditiei este visul fiecaruia dintre noi, dar nu foarte multi reusesc sa faca asta. El insa reusise…
Tin minte ca tipul initial taciturn se insufletise brusc cand subiectul discutiei au devenit avioanele. Ochii ii straluceau cand vorbea despre avioanele MIG pe care le pilota si despre performantele lor. Povestea despre senzatiile si adrenalina care ii traversau fiinta de fiecare data la decolare. Desi permanent constient de pericolele ce te pot pandi in aer, calmul de care dadea dovada la mansa si faptul ca stia in detaliu masinariile zburatoare pareau garantii ferme ca nimic rau nu se poate intampla.
Dincolo de profesionalismul sau, a avut si noroc in meseria asta riscanta. Colegul meu de camera imi spunea aseara, printre lacrimi, ca mai trecuse prin doua incercari cu 2 avioane MIG la Bacau si reusise sa scape teafar. Colegii ii spuneau Batman si asta, printre aviatori, era un semn de recunoastere a meritelor unui bun pilot.
Fiecare are insa destinul sau. Desi ziua in care urma sa fie de serviciu pentru aplicatiile aeriene cu parasutisti scafandri era abia marti, nu putea sa stea departe de avioane. A venit inca de luni dimineata la Tuzla si a asistat la zborurile de antrenament facute de catre colegii sai. Spre seara, la cel de-al saptelea zbor, s-a urcat la bord alaturi de comandantul Scolii de Aviatie de la Boboc, de 2 colegi tineri piloti si de 10 militari din fortele speciale ale Marinei.
Avea sa fie ultimul sau zbor…
Locotenent comandorul Catalin Antoche era al 4-lea ofiter in comanda al Scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene si este unul dintre cei 12 militari care si-au pierdut viata in tragicul accident de la Tuzla. Avea 34 de ani, era casatorit si avea un baietel de 5 ani.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Adauga un comentariu sau inscrie-te pentru a primi ultimele noutati.
Loading ...
Da a avut cu migul la Bacau 2 evenimente in care si-a vazut moartea si la ultimul a cerut transferul pe AN 2 la Buzau, dupa ce s-a simtit nedreptatit si dezamagit.
Ultimul zbor cu migul……imi aduc aminte ca-mi povestea ca …..anuntase ca motorul s-a oprit si turnul i-a cerut sa se catapulteze, insa el, Batman….stia ca poate aduce migul ok la sol…..si nu a ascultat ordinul de la sol…..si pentru asta A FOST SANCTIONAT PE LINIE MILITARA SI NU NUMAI!
Pentru ca….a salvat un mig, stiind ca putea face asta!
Azi se implinesc 37 de zile de la tragicul accident de la Tuzla; nu trece zi fara sa ma rog sa existe o minune….daca au existat asa ceva!
I-a placut sa zboare….si nu stiu de ce ….a pus mai presus de orice cariera!
Daca el ar fi fost la mansa asa ceva nu s-ar fi intamplat!
El era instructorul celor 2 (Lavinia si Balsanu) de care era plin de mandrie.
In acea zi la Tuzla…..zburasera la mansa cu Balsanu de 2 ori, cu Lavinia de 2 ori…..apoi un zbor ok l-au avut Lavinia cu Balsanu……si ultimul zbor, fatal de altfel….era facut tot de cei 2 din urma.
Din ziua de 5 iulie 2010, toti am devenit “morti vii”, condamnati intr-un lagar al suferintei!
Sunt rani ale sufletului care nu se vor vindeca niciodata!
Dumnezeu sa-i ierte si sa aiba grija de ei….!
Multumesc pentru ca ti-ai deschis sufletul aici, Catalina. Intradevar, unele rani ale sufletului nu se vor vindeca niciodata. Pentru ca asa ne asiguram ca nu ii vom uita nicicand pe cei dragi sufletului nostru.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!