blog de consilier local in Municipiul Iasi

Ce investitii se fac in 2013 in cartierele Dacia, Alexandru cel Bun si Mircea cel Batran

In postarea de astazi de pe blog mi-am propus sa prezint investitiile pe care municipalitatea ieseana intentioneaza sa le faca in acest an in cartierele Dacia, Alexandru cel Bun si Mircea cel Batran, in urma aprobarii bugetului pe 2013 in cadrul sedintei de Consiliu Local din 28 martie.

Este a doua postare legata de investitiile publice programate de Primaria Municipiului Iasi pentru acest an, dupa cea in care  aratam investitiile din zona Pacurari – Sararie – Centru – Copou, urmand a prezenta ulterior si investitiile din Tatarasi – Moara de Vant – Tudor Vladimirescu, CUG – Galata – Frumoasa – Bucium – Zona Industriala si Podu-Ros  - Nicolina.

Asadar, la capitolul infrastructura de invatamant, in  zona Dacia – Alexandru – Mircea sunt alocate fonduri pentru extinderea unui corp de cladire la Liceul “M.Costin”, pentru reparatii capitale la scoala „Alexandru Cel Bun” si pentru reparatii capitale hidroizolatie scoala la Grupul Scolar “V.Madgearu”.

Ca investitii proprii, merita mentionate amenajarea unei parcari intre bl. B1 si B2 din str. Roman Voda, modernizarea strandului Municipal, a trotuarelor si aleilor pietonale dintre blocuri, proiectarea in vederea reabilitarii termice a 8 blocuri si intocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul de contorizare individuala a agentului termic sau instalarea unui sistem de supraveghere in spatii publice in vederea cresterii sigurantei cetateanului.

Intersectia de la Zimbru – B-dul Dacia urmeaza a fi semaforizata in acest an, in urma numeroaselor cereri si sesizari depuse de catre cetatenii care locuiesc in acea zona.

De asemenea, cei mici vor beneficia de finalizarea Programului municipal (2011-2013) prin care se amenajeaza 123 de locuri de joaca in tot orasul, in zona Dacia – Alexandru – Mircea urmand a fi modernizate locurile de joaca aflate in sos. Nationala nr. 66, bl.C910, bd. Alexandru cel Bun nr. 60,bl. G12,  str.Columnei nr. 3, bl. R1,  str. Bistrita nr. 7, bl. B13,  str. Amurgului nr. 10 si la Gradinita cu program prelungit numarul 21.

Fac si aici mentiunea ca investitiile finantate din proiectele europene ale Primariei iesene si impactul lor in modernizarea infrastructurii municipale vor fi abordate ulterior in mod separat, pe fiecare proiect in parte.

Comments

comments

4 Comments

  1. ca veni vorba de parcari, in cartierul alexandru cel bun pe o distanta foarte mica sint 4 blocuri care au impreuna nici mai mult nici mai putin decat 770 de apartamente cu 2 si 3 camere, e vorba de blocurile D3, D4, E1, E2. ei bine pentru aceste blocuri in planul de urbanism la nivelul anilor `70 cand au fost construite aceste blocuri au fost prevazute aproximativ 200 de locuri de parcare. cu alte cuvinte o medie de o masina pe etaj, acum in 2013 media este de peste 3 masini pe etaj. care ar fi solutia? sa daramam blocurile?

  2. Problema cresterii numarului de masini este una generala in toate marile metropole ale lumii, care se confrunta cu probleme complexe de trafic, poluare si insuficienta locurilor de parcare.
    Una din solutiile viabile in afara de dezvoltarea pe verticala a unor parcari ( subteran sau suprateran ) din cauza spatiului insuficient este si imbunatatirea calitatii transportului public in comun, pentru a convinge cetatenii sa renunte la folosirea autoturismului. In Tallin, capitala Estoniei de exemplu, este un experiment incepand din acest an, transportul in comun gratuit pentru rezidentii acelui oras. Nu cred ca la Iasi poate fi aplicabila aceasta solutie, cel putin nu acum, asadar ramane sa finalizam investitiile in infrastructura ( strazi si cale de rulare ), ulterior sa achizitionam mijloace de transport noi, cu bani europeni ( 2014-2020 exista fonduri prevazute pentru asa ceva! )

  3. Domnule Daniel,d-voastra ne sfatuiti sa ne vindem masinile?Daca am folosi toti mijloacele de transport in comun,care,din nefericire calitatea lasa de dorit,nu credeti ca nu vom avea unde sa le lasam parcate?Ne puneti la dispozitie un parc auto fara plata?Nu cred.Va rog sa va ganditi mai mult la locurile de parcare.

  4. Stimate cetatean :)
    Poate nu am fost suficient de clar, ideea nu era ca cetatenii sa isi vanda masinile ( in definitiv fiecare decide pentru el ), ci ca transportul public sa se imbunatateasca astfel incat cetatenii sa il foloseasca pentru deplasarea in oras, lasandu-si masina acasa.
    Recunosc si aveti dreptate, deocamdata calitatea mijloacelor de transport lasa de dorit nefiind atractiva, dar sper ca in urmatorii 2-3 ani sa devina valabila urmatoarea inecuatie:

    COST AUTO PERSONAL + POLUARE + COSTURI PARCARE + CONGESTIONARE TRAFIC + STRES >> COST ABONAMENT PE TOATE LINIILE + CONFORT + ACCESIBILITATE

    Iar decizia fireasca sa fie – LAS MASINA ACASA SI MERG CU MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN.

    P.s. Fac precizarea ca >> se citeste ca “mult mai mare”, termenul este utilizat in matematica :D

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>