Sunt tipul de persoană care pune mare accent pe o încăpere, mai ales dacă trebuie să muncesc în acel loc. Îmi place să fie bine organizat și dacă este de muncă, să aibă o lumină bună, care să nu mă obosească și nici să mă adoarmă. Mi-au plăcut întotdeauna acele încăperi care erau luminate cu ajutorul unor becuri spot led pentru că îndeplineau toate nevoile mele de a lucra la laptop. Chiar dacă sunt atent integral în monitor, îmi place ca atunci când scot capul din laptop să am o lumină bună, nici foarte rece, dar nici foarte caldă, exact la zona de mijloc, unde să fiu constant. Preferatele mele sunt acele becuri spot led, pentru că au o durată de viață lungă. Comparativ cu sursele cu halogen, duc de peste 20 de ori mai mult timp și sunt și mult mai eficiente.
Ce trebuie să știi despre becuri spot led?
Din câteva căutări simple pe site-urile din domeniu, care comercializează acestui becuri spot led sau prezintă informații despre aceste produse, aflăm mai multe aspecte care ne pun pe gânduri și încurajează să achiziționăm o astfel de sursă de iluminat.
- Este o soluție diversă
Se pot folosi în mai multe locuri, de interior, după gusturile și nevoile fiecărui client în parte. Pot fi amplasate pentru a lumina atât birourile dintr-un spațiu în care se muncește, barurile dintr-un pub în care lumea vine să se relaxeze, apartamente, dar chiar și pentru a scoate în evidență anumite locuri cheie, pentru a convinge astfel potențialii clienți să achiziționeze anumite produse dintr-un spațiu comercial. De exemplu, pot fi folosite pentru a ilumina anumite vitrine sau obiecte de valoare.
- O soluție instantă
Spre deosebire de becurile economice sau alte surse de iluminat, aceste becuri spot led se aprind instant și au o intensitate constantă pe toată durata de viață a acestora. În cazul altor becuri, lumina se reglează în timp, după ce se încălzește becul, iar aceasta nu este mereu de aceeași culoare și intensitate.
- Durata de viață
Aceste produse sunt calitative și din punctul de vedere al duratei de viață. Chiar dacă prețul este puțin mai ridicat decât în cazul unui bec economic, această investiție va fi amortizată în timp de durata de viață.